„Poate că nu vom mai vorbi niciodată, dar măcar am avut o dată ocazia să fiu plăcut de tine, și a fost cel mai frumos sentiment din lume.”
Write from „Him” – pentru EA
Poate că nu vom mai vorbi niciodată.
Știu asta. Nu din orgoliu, nu din disperare, ci din realitate.
Timpul curge altfel acum. Drumurile noastre s-au despărțit tăcut, poate nedrept, poate fără un final clar… dar cu un început care a însemnat ceva pentru mine. Și știu că, indiferent de ce ne-a fost sau nu ne-a fost scris, am avut cândva o clipă în care m-ai plăcut. O clipă în care am existat în mintea ta altfel decât o simplă prezență.
Pentru mine, asta a fost suficient. A fost cel mai frumos sentiment din lume.
Nu regret că nu a durat. Regret doar că nu ți-am spus la timp cât de mult a contat. Că într-o lume în care totul e grăbit și superficial, sentimentul acela autentic a fost ca o pauză de liniște într-o furtună.
Am trăit-o. Nu o să o uit.
Dacă ai cumva să citești asta, să știi că nu e un strigăt după tine. E o amintire lăsată ca într-un jurnal deschis, poate pentru o versiune a ta dintr-un viitor unde ne vom zâmbi din nou. Sau nu.
Și e în regulă.
Pentru că a fost.
Și a fost frumos.
„Poate că nu vom mai vorbi niciodată, dar măcar am avut o dată ocazia să fiu plăcut de tine, și a fost cel mai frumos sentiment din lume.”
