Dragă înger ce-ai ales să pleci,
Nu cred că te-am iubit cu adevărat. Cred că m-am îndrăgostit de felul în care mă făcea să simt gândul la noi. De visurile spuse cu ochii închiși, de planurile de viitor pe care le construisem fără să te întreb dacă vrei și tu.
Nu te-am iubit. Te-am sperat. Și e o mare diferență.
Ți-am oferit sinceritate, nu un basm. Ți-am arătat părțile mele stricate, dar încă funcționale. Ți-am deschis ușa, fără să-ți cer nimic în schimb.
Atunci când vei simți nevoia să pleci, am să te las.
Pentru că n-am vrut să te țin lângă mine cu frânghii de vină. N-am vrut să rămâi cu regretul că nu ai fost acolo unde ai fi vrut, ci doar acolo unde te voiam eu.
Și ai plecat. Nu cu răutate. Nu cu scuze. Ai plecat din tine, înainte să pleci fizic. Și când m-am prins… deja nu mai erai.
Poate că nu ai știut nici tu ce vrei. Sau poate că am fost doar o oprire. O gară caldă într-un drum care ducea în altă parte. Și e ok. Dar mi-ar fi plăcut să spui. Să nu-mi lași inima în standby.
Ți-am căutat urma în bife albastre pe WhatsApp. În stories care nu-mi mai erau adresate. În liniștea aia care doare mai tare decât orice ceartă.
Am vrut să închid ușa cu blândețe. Dar tu ai trântit-o.
Fără explicații. Fără întoarceri. Doar un ecou care m-a învățat ce e golul.
Azi nu mai sunt omul care te așteaptă. Sunt omul care a înțeles că nu trebuie să lupți pentru cine nu vrea să rămână.
Uneori ne îndrăgostim de ideea de „împreună”, nu de omul de lângă noi.
Și știi ce e cel mai sincer din tot ce am scris aici? Că, dacă ai fi ales să rămâi, te-aș fi iubit în fiecare zi, cu tot ce nu puteai oferi.
Dar azi… îți spun adio în tăcere.
Poate, într-o zi, o să simți lipsa unui om care te-ar fi înțeles și în zilele în care nici tu nu te înțelegeai.
Și-atunci poate o să știi: Că atunci când pierzi un suflet sincer, nu-l mai regăsești niciodată la fel.
Poate că unele povești nu se termină. Doar învață să nu mai sângereze la fiecare amintire. Iar unii oameni nu rămân… dar te învață cum să te ai pe tine.
Eu am învățat. Greu. Dar am învățat. Și azi… mă aleg pe mine.
Cu sinceritate, „pentru un înger ce-ai ales să pleci”
Ștefan
Nu cred că te-am iubit cu adevărat. Cred că m-am îndrăgostit de felul în care mă făcea să simt gândul la noi. De visurile spuse cu ochii închiși, de planurile de viitor pe care le construisem fără să te întreb dacă vrei și tu.
Nu te-am iubit. Te-am sperat. Și e o mare diferență.
Ți-am oferit sinceritate, nu un basm. Ți-am arătat părțile mele stricate, dar încă funcționale. Ți-am deschis ușa, fără să-ți cer nimic în schimb.
Atunci când vei simți nevoia să pleci, am să te las.
Pentru că n-am vrut să te țin lângă mine cu frânghii de vină. N-am vrut să rămâi cu regretul că nu ai fost acolo unde ai fi vrut, ci doar acolo unde te voiam eu.
Și ai plecat. Nu cu răutate. Nu cu scuze. Ai plecat din tine, înainte să pleci fizic. Și când m-am prins… deja nu mai erai.
Poate că nu ai știut nici tu ce vrei. Sau poate că am fost doar o oprire. O gară caldă într-un drum care ducea în altă parte. Și e ok. Dar mi-ar fi plăcut să spui. Să nu-mi lași inima în standby.
Ți-am căutat urma în bife albastre pe WhatsApp. În stories care nu-mi mai erau adresate. În liniștea aia care doare mai tare decât orice ceartă.
Am vrut să închid ușa cu blândețe. Dar tu ai trântit-o.
Fără explicații. Fără întoarceri. Doar un ecou care m-a învățat ce e golul.
Azi nu mai sunt omul care te așteaptă. Sunt omul care a înțeles că nu trebuie să lupți pentru cine nu vrea să rămână.
Uneori ne îndrăgostim de ideea de „împreună”, nu de omul de lângă noi.
Și știi ce e cel mai sincer din tot ce am scris aici? Că, dacă ai fi ales să rămâi, te-aș fi iubit în fiecare zi, cu tot ce nu puteai oferi.
Dar azi… îți spun adio în tăcere.
Poate, într-o zi, o să simți lipsa unui om care te-ar fi înțeles și în zilele în care nici tu nu te înțelegeai.
Și-atunci poate o să știi: Că atunci când pierzi un suflet sincer, nu-l mai regăsești niciodată la fel.
Poate că unele povești nu se termină. Doar învață să nu mai sângereze la fiecare amintire. Iar unii oameni nu rămân… dar te învață cum să te ai pe tine.
Eu am învățat. Greu. Dar am învățat. Și azi… mă aleg pe mine.
Cu sinceritate, „pentru un înger ce-ai ales să pleci”
Ștefan
