Dacă ar fi fost după mărime, elefantul ar fi fost regele junglei. Dar nu e.
Și m-am gândit de multe ori la asta, mai ales în anii în care am lucrat cu oameni complet diferiți, prin șantiere, firme, și proiecte care m-au schimbat.
Am văzut oameni mari doar pe hârtie. Cu funcții, cu pretenții, dar fără coloană. Și am văzut oameni simpli, care nu aveau nimic de dovedit, dar îi respectai doar după cum intrau într-o cameră. Nu pentru ce aveau, ci pentru cum erau.
Mi-aduc aminte de perioada de la Doha. În mijlocul unui haos de zgomote și praf, vedeai cine e leul și cine e elefantul. Unii ridicau vocea, dar se topeau când apăreau problemele. Alții tăceau, dar rezolvau. Ăia erau leii.
Am învățat că nu mărimea contează. Nici banii, nici uniforma, nici sigla de pe cască. Contează caracterul. Felul în care reacționezi când ceva nu merge. Felul în care îi respecți pe ceilalți fără să te simți mai sus.
Elefantul e puternic, dar trăiește cu frică. Leul e mai mic, dar merge sigur.
Așa e și cu oamenii. Unii au tot, dar nu au curajul să spună ce gândesc. Alții nu au nimic, dar merg înainte cu o liniște care sperie.
Mi-au trebuit ani să înțeleg că nu trebuie să fii mare ca să contezi. Trebuie doar să fii prezent. Corect. Drept.
Adevărata putere nu e să fii peste alții, ci să nu te pierzi pe tine.
