Frustrarea, noul GPS emoțional

Mi-e tot mai clar că mulți oameni nu mai iau decizii cu mintea limpede. Nu mai au răbdare să înțeleagă ce simt, ce vor, sau dacă chiar contează ce îi deranjează. Nu. Acum se merge pe frustrare. Dacă doare ceva azi, reacționez. Dacă mă apasă ceva ce nu pot numi, plec. Și dacă mă simt blocat, renunț.

Și de fiecare dată când văd asta, ceva în mine se închide. Nu pentru că mă sperie. Ci pentru că în fața unei decizii luate doar din frustrare, n-ai ce să mai spui. Orice logică dispare. Orice construcție cade. Și nu mai ai loc. Doar stai și privești cum se destramă ceva ce putea fi rezolvat… dacă ar fi fost vorbit la timp.

Eu reacționez așa. Nu țip, nu insist. Doar mă trag înapoi când văd că omul din fața mea nu mai vrea să înțeleagă nimic. Doar simte ceva ce-l copleșește și crede că plecarea e soluția. Nu comunică. Nu explică. Doar decide. Într-un moment greșit, cu un filtru greșit.

Și adevărul e că aproape nimeni nu știe prin ce treci. Nu știu ce cafea bei dimineața sau ce fel de liniște cauți în weekend. Nu știu dacă îți ajung banii sau dacă te simți singur în casa ta. Dar știu să-ți zică ce ar trebui să faci cu viața ta, cum să iubești, cum să simți, cum să reacționezi. Aparent, toți sunt experți în viața altora. Dar nu știu nimic din ce contează.

Eu cred că dacă ai o frustrare, trebuie să o spui. Să nu o lași să decidă în locul tău. Pentru că ce decizi pe nervi, doare mai târziu. Și nu doar pe tine.

PS:Nu-i lăsa pe alții să-ți conducă viața când ei n-au habar nici unde merg cu a lor.